Loading...

Vine bebe 2

bebe

Au trecut câteva luni de când nu am mai scris. Au fost câteva luni încărcate de schimbări atât pe plan profesional, cât și personal.

La scurt timp după ce mi-am luat inima în dinți și mi-am dat demisia pentru a porni pe cont propriu într-o călătorie mai liberă și mai satisfăcătoare în marketing online, am aflat că sunt din nou însărcinată. În prima zi mi-au trecut prin minte toate motivele pentru care nu este deloc momentul potrivit pentru a avea al doilea copil. Din a doua zi am început să accept situația și lucrez în acest sens în fiecare zi. Mai am câteva luni la dispoziție pentru a ajunge la entuziasm. 😊





Ava a acceptat bine vestea, cu condiția să fie surioară. Din spusele ei, cu un băiat nu se poate juca, ar încerca cel mult cu o frățioară. Încercăm să o pregătim pentru ambele posibilități, chiar a primit și un bebeluș băiat, pe care îl iubește ca pe surioara ei. 😀

Făcând curățenie, am găsit zilele trecute lista cu întrebările pentru neonatolog pe care o aveam pregătită când s-a născut Ava. A fost motiv de amuzament atât pentru mine, cât și pentru soțul când am recitit-o. O las mai jos, să râdeți și voi. Vi se va părea amuzantă doar dacă aveți deja un copil. (în special întrebarea nr. 4).

La al doilea copil nu mai am nicio întrebare, aștept doar să treacă primii 3 ani să putem avea și noi un somn decent și încă vreo 18 să ne recăpătăm viețile.

Într-o notă mai puțin glumeață, temerile privind nașterea și creșterea celui de-al doilea copil s-au multiplicat și intensificat. Pe lângă dificultățile refacerii după naștere, încercările de la începutul alăptării, etc. mă gândesc ce greu îmi va fi să fiu departe de A cât stau cu bebe în spital, cât de greu îi va fi ei să se obișnuiască cu noua rutină, cum să o fac să-l accepte pe micul urlător, cum îmi voi împărți timpul între doi copii mici, cu nevoi atât de diferite.

Nu știu cum voi răspunde întrebărilor de mai sus, dar știu că voi încerca să fiu mai relaxată și voi lăsa lucrurile să se întâmple natural, fără a mai încerca să găsesc răspunsuri la probleme care încă nu există.

Săptămâna viitoare avem controlul de 17 săptămâni. S-ar putea să aflăm dacă este frățior sau frățioară.  

No Comments

Leave a Reply