Loading...

Copilule drag, tu nu îmi aparții

Fiind însărcinată în primele săptămâni, cea mai mare curiozitate era ce voi simți când va mișca fătul pentru prima dată. Auzisem că se simte ca bătaia unor aripi de fluture. Eu te-am simțit devreme, chiar de la 13 săptămâni, atunci ai prins pentru prima dată curaj. Și uneori te mai simt și acum , la aproape de 3 ani de la prima bătaie de aripi. Atunci mă duce gândul departe și îndrăznesc să visez la ”ce ar fi dacă…”





De la prima pâlpăire de aripi am știut că nu îmi aparții: tu ești tu, total diferită de mine, iar rolul meu este doar de mijlocitor. Te-am știut încăpățânată de la primele ghionturi dureroase și știu că îi ziceam bunicii tale : ”Nu-mi va fi ușor! Sigur va încerca să facă lucrurile doar în felul ei!” Nici nu știam atunci câtă dreptate aveam. Încăpățânarea ta a crescut o dată cu vârsta și cu explorările din care nu puteai fi oprită, iar eu am înțeles tot mai mult, cu fiecare pas al tău că tu nu îmi aparții.

Nu mi-am dorit nicicând să faci lucrurile asemeni mie pentru că știu că trebuie să fie și variante mai bune, mai îndrăznețe de a trăi viața. Îți respect îndârjirea, chiar dacă mă frustrează. Îți văd fiecare fir de frumusețe, de la ochii zâmbitori care se feresc de fire răsfirate de păr blond, nisipiu, la zâmbetul minune care are puterea să topească munți de oboseală, probleme și gânduri. Îți văd atât de bine și neputințele, pe unele le recunosc în noi, și micile răutăți, deprinse și însușite prea ușor. Te văd pe de-a-ntregul, atât de vie, expresivă, perspicace și guralivă. Cu asemănări și deosebiri, știu că nu îmi aparții.

”Lasă că mă descuc”, ”Pot si singulă”, ”Nu mami, A.” și cel mai recent ”Eu sunt plima”, poveștile despre tine bebeluș, toate sunt dovada desprinderii tale prea rapide, fără efort, de perioada scurtă de co-dependență.

Cu dor de bula noastră de siguranță în nesiguranță, recunosc cu mândrie că nu îmi aparții.

No Comments

Leave a Reply